GALERIE FOTO

Recenzie Menage…

            „Îți amintești acea carte care te-a ținut cu sufletul la gură până la ultima pagină? Acum câteva săptămâni am descoperit cartea ,,Menage”… scrisă de Mira…, un roman pe care pot să îl pun ușor în categoria de romane erotice pentru că sigur o să ai parte de scene erotice care te vor duce în zone pe care nici nu le cunoști din tine. Când am început să descopăr cartea ,,Menage”… nu am putut să mă opresc doar după câteva pagini și atunci când mă opream și o lăsăm din mână gândul meu parcă tot acolo era. Mă observăm cum puneam fiecare strop de energie în fiecare scenă, mă observăm cum eram total prinsă în carte, parcă tot ce era în jurul meu dispărea și rămâneam doar eu și Isabell, un personaj central al cărții.

     ,,Nu cred să fi dorit vreodată o femeie atât de mult și să nu o pot avea! Tocmai de aceea,dorința mea e așa de mare.” (Onur)

   Personajele sunt construite natural, ai impresia ușor că îți intră pe sub piele și trezesc în tine emoțiile puternice, fiecare personaj este construit de Mira… într-o formă unică, nu ai cum să observi două personaje la fel. Mai ales că diferențele celor doi bărbați este focul care aprinde toată cartea.
Acțiunea este una tensionată, misterioasă, te ține la foc mic pentru fiecare detaliu. Limbajul este unul pe care te las pe tine să îl descoperi, nu vreau să îți dau prea multe detalii, pentru a afla povestea completă a Isabellei este nevoie să călătorești împreună cu ea prin întâmplări neașteptate, un accident, doi bărbați, scene pline de pasiune, cuvinte pline de emoții, toate sunt în:  ,,Menage”…
,,I-am privit pe amândoi pe rând și chimia dintre noi, pe care am simțit-o în acel moment, m-a făcut să realizez că așa a fost predestinat să fie, Selim și Onur erau ai mei.” (Isabell)

Interviu cu MIRABELA JITARU, autoarea cărții „Menage”

E.I. Pentru cititorii care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

   Mira: Desigur! În primul rând vreau să se știe că scrisul pentru mine e o pasiune. Iar eu am de ceva timp trei joburi cu normă întreagă. Primul e cel de mamă a doi copii: un băiețel de cinci ani: Tudor și a unei fetițe care de-abia a împlinit trei ani: Iulia. Cel de-al doilea e cel de soție și totodată de gospodină în casă. Iar cel de-al treilea e cel din spital pentru că lucrez într-un institut al sănătății.  Pasiunea pentru scris am descoperit-o de puțin timp, dar mi-am dat seama că fiecare persoană vine pe acest pământ cu un dar. Depinde de fiecare în parte dacă îl descoperă sau nu.

E.I. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?

Mira: Aici ar fi mai multe de spus. Cred că dintotdeauna am avut înclinație spre literatură și istorie. Cu gramatica și matematica mi-a fost însă mai greu. Încă din copilărie mi-a plăcut să citesc și îmi amintesc cu drag timpul petrecut printre rafturile interminabile ale bibliotecii din școală. Mi-a fost întotdeauna ușor să fac compuneri sau o caracterizare a unui personaj, descrieri sau rezumate și acest lucru nu mi se părea ca altor persoane un lucru foarte greu. Pasiunea pentru scris însă am descoperit-o în concediu de maternitate când pur și simplu într-un moment de inspirație am deschis o foaie în word și am dat frâu liber imaginației.

E.I.  Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?

Mira: Dacă vorbim strict de ,, Menage…” aici nu cred că mi-a trebuit prea multă cercetare. Dimpotrivă am dat doar drumul imaginație ajutată de puțină fantezie. Știu că la un moment dat în viață cu toții le avem, doar că nu orice persoană este dispusă să o și pună pe hârtie. În altă ordine de idei în volumul de povestiri: ,,Lună plină” cercetarea a fost mai mult decât necesară. A fost foarte important să aflu cât mai multe detalii despre fiecare personaj în parte, altfel nu aveam cum să duc povestirea la bun sfârșit!

E.I. Care a fost prima carte pe care ai citit-o?

Mira:  Cum era de așteptat e clar una din literatura obligatorie pentru copiii din clasele primare. Dar deși cred că pare absurd e și una dintre cărțile mele preferate: ,, Din lumea celor care nu cuvântă” de Emil Gârleanu.

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența dintre stilul tău și a altor scriitori?

Mira: Dacă ne referim strict la ,,Menage…” stilul meu e unul liber, ușor, ,,citibil” dacă pot spune așa. Dar în același timp e  captivant și incitant, iar pe alocuri are și un limbaj puțin mai colorat. Altfel nu s-ar numi roman erotic!

  Am citit foarte multe romane erotice. (trebuie să recunosc că iubesc acest fel de literatură) Unele dintre ele mi-au plăcut dar cu greu le-aș mai citi și a doua oară. Pe altele le-am considerat o pierdere de timp și am renunțat să le mai citesc după primele douăzeci de pagini. Dar cele mai multe dintre ele deși le-am citit totuși până la capăt au fost pentru mine o mare dezamăgire. Așa că după cum am mai spus într-un moment de inspirație am dat drumul unei fantezii ( pe care mai toată lumea o are) și am scris un roman erotic cu un limbaj aparte. Exact așa cum aș  vrea eu să citesc dacă aș pune mâna pe un astfel de gen. Și sunt ferm convinsă că nu doar eu prefer un: ,, Menage…”!

E.I. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?

Mira: Cred că prima ar fi cititul. Și nu orice și oricând! De obicei seara după o zi încărcată de muncă prefer să mă întind în pat și să pun mâna pe o carte bună. Nu obișnuiesc să mă uit la știri sau telenovele. La cât de multe lucruri am de făcut într-o zi simt câteodată că nu îmi mai ajunge timpul.

 O altă pasiune ar fi filmul și teatru. Îmi plac cele bune și de calitate și de fiecare dată când am timp merg la cinema sau la Teatrul Național din Iași.

E.I. Ai un obicei zilnic de a scrie?

 Mira:  Cum am mai spus sunt un om ocupat, aș vrea să am mai mult timp liber la dispoziție iar în zilele când îmi propun să scriu se poate întâmpla să nu am inspirație și oricât de mult m-aș strădui am impresia că nimic nu-mi iese așa cum vreau. Dar sunt și zile când vreau doar să stau și să scriu dar nu am timp, pentru că unele lucruri din viața de zi cu zi sunt câteodată mult mai importante. Acum știu că inspirația nu vine oricum și oricând!

E.I. Cum vezi scrisul ca pe o pasiune sau ca pe un loc de muncă?

Mira: Pentru mine a fost și va rămâne o pasiune. Niciodată nu am văzut scrisul ca pe o corvoadă. Pur și simplu mi-am lăsat imaginația să zboare, desigur că au fost și momente de logică când a trebuit să mă gândesc bine la unele scene de dragoste la care am muncit mai mult timp. Ideea mea a fost simplă la început: am vrut să scriu un roman erotic pe placul meu și cam atât! Greul a început de abia după ce l-am terminat…

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

Mira: După cum am spus nu mi-a fost ușor la început dar cea care mi-a dat o mână de ajutor a fost Editura Steff din Iași. Pe situl lor puteți găsi și comanda cartea mea. De asemenea o puteți găsi și pe pagina de Facebook ,,Cartea Menage.” Mulțumesc frumos!

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii Booknation.ro?

Mira: Părerea mea ca și cititor dar în cazul de față ca autor e că:

,,Dacă citești un roman erotic și nu trezește nimic în tine, mai bine te apuci de citit un acatist! Cred că ți-ar prinde mult mai bine…”

Autor: Emanuela Istrate

Emanuela – servicii de promovare pentru autori, edituri și librării
Email: emanuela@booknation.ro
Tel: 0770 236 116

Recenzie ”Menage” de Mira

de  | feb. 1, 2021 | Recenzii cărți

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE LETRAS.RO

Un pahar de vin roșu, câteva lumânări parfumate, o baie plină de spumă și …. romanul ”Menage” de Mira.

Acesta este cadrul pe care mi l-am creat pentru a mă bucura de o astfel de carte, poate o să vă întrebați de ce, cu ce este mai specială această carte. 

Dacă ați citit ”50 de umbre ale lui Grey” sau ”365 de zile”, această carte este perfectă pentru cea ce căutați într-o poveste de dragoste. 

Încă de la copertă cartea îmi promitea o poveste de dragoste fără perdea, îmi promitea emoții puternice și personaje pe care sigur nu le voi uita ușor.

”Pentru ca iubesc, iubesc cu adevărat doi bărbaţi pe care din păcate i-am dezamăgit enorm din cauza orgoliului meu prostesc, a încăpăţânării şi mai ales a nesupunerii mele față de ei.”

Cu multă curiozitate și sorbind prima gură de vin am început călătoria în Istanbul alături de Isabell, un personaj atent construit cu o complexitate ce te va cuceri de la primele cuvinte. 

Prin Isabell am reușit să trăiesc de la relațiile cu familia până la o prietenie unică cu personajul Cristina care va avea un impact major în povestea creată de Mira, și desigur am trăit până la cele mai mici detalii relațiile intime ale Isabellei. 

”… dragostea e cea care mi-a dat viaţă cu adevărat atunci când simţeam că nu mai are rost să trăiesc pe-acest pământ. Printre oamenii de rând şi, mai ales, printre toţi cei dragi, care mă priveau destul de lung şi întrebători, fără să scoată nici măcar un cuvânt despre situaţia în care mă aflam…”

Selim și Onur sunt cei doi bărbați care îi vor da peste cap viața frumoasei Isabell. Odată cu apariția celor doi în viața ei Isabell este pusă în fața celor mai importante decizii din viața ei. 

Relația cu cei doi o vor scoate din zona ei de confort și o va face să își schimbe multe valorii pe care ea le avea chiar din familie. 

Ce alegeri trebuie să facă Isabell?

Cum ajunge Isabell să aibă o relație cu cei doi bărbați?

Cum se va sfârși această poveste?

Nu mai continua lista de întrebări, fugi să cumperi o sticlă bună de vin, comandă cartea și începe călătoria ta alături de Isabell prin cele mai intime emoțiii. 

P.S. Mira deja a publicat și volumul 2 pe care abia așteptăm să îl descoperim și promitem să vă ținem la curent cu detaliile din continuarea poveștii.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE LETRAS.RO