Sunt deja la a patra carte a autoarei Mirabela Gabriela Jitaru, ce pot spune e că stilul acesta umbros și cu înclinație spre mistic m-a cucerit de-a dreptul. Nu sunt mare fană de ceva timp a filmelor sau cărților horror, însă tot ce ține de superstițiile și misticul românesc încă îmi trezește curiozitatea, de ce?, mă explic; copil fiind am auzit diverse istorii, diferite păreri și frici care coborau vocile bătrânilor atunci când încercau să povestească la gura sobei diverse situații în care cineva nimerea și erau mânați de blesteme, jurăminți și consecințe a unor fapte cu influențe supranaturale.

Volumul de astăzi este „În umbra morții”, carte apărută la ePublishers, 2020; acesta cuprinde zece povești scurte care îmbină motivele de neînțelegere a unor fapte greu de explicat cu ceasul rău, cel care te apropie cu pași mici mai aproape de timpul morții. Fiecare nouă citire a acestor povestiri e încă și mai surprinzătoare decât cea anterioară, iar cu fiecare fir epic ți se zbârlește părul după cap. În acest sens, este o operă într-o continuă mișcare – una care pulsează a tainic, a paranormal, a unor înclinații încă neexplicate de noi.

Așadar, volumul „În umbra morții” nu este o carte ce ar încuraja moartea, ci e o carte ce se lasă în voia unor fapte pe care nu le poți controla. Unele care marchează, unele care macină, unele care chiar dacă ești cu slova cerească pe buze oricum îți trezesc teamă, suspans și nu în ultimul rând curiozitate! Nu o să redau fiecare poveste în parte ci voi pune un fragment care cu siguranță va trasa o linie a unei dorințe de a cunoaște (amănunțit) ce mi-a captat mie curiozitatea prin neobișnuitul acestei scrieri palpitante!

„O pală puternică de vânt deschise brusc ușile ferestrei și cu un zgomot asurzitor ele se trântiră cu putere de pereții odăii. Zeci de bucăți de sticlă se împrăștiară dintr-odată prin toată odaia și flacăra lumânării de la căpătâiul Mariei se stinse brusc. Încăperea se întunecă pe dată și prin lumina puternică a fulgerului de afară ce străbătu în fugă odaia, Miruna zări o umbră ca o nălucă ce se îndrepta plutind ușor dinspre colțul îndepărtat al odăii spre patul muribundei. Femeia o simți apropiindu-se de ea și își deschise larg ochii, apoi cu un țipăt ca un șuierat aspru păru a-și ușura trupul plăpând de viață. Apoi se liniști pe dată! Copila o privi îngrijorată și începu a tremura toată de spaimă. Ar fi vrut să țipe sau să fugă degrabă din odaie, dar frica o îngheță la căpătâiul patului.”

Cartea „În umbra morții” este ușor de citit și poate fi lecturată și de persoanele mai slabe de înger, fiindcă după părerea mea nu are nimic din ceea ce nu am auzit vag sau poate mai detaliat de la bunicii noștri sau povești transmise din gură în gură pe la adunările sărbătorești. Dacă vă tentează subiectul vă îndemn la lectură!